Cognoscibilitatea lui Dumnezeu rezidă în infinitudinea sa de expresii existențiale, pe care umanitatea le identifică în mod primordial în expresiile individuale[5]; astfel, individul care cunoaște despre această formă infinită și coordonatoare de expresie existențială întrevede un proces în primul rând metafizic, ulterior ontologic și, într-un final, calitativ, etic. Concluziile fiecărui proces enumerat anterior au calitatea de a fi absolut unice fiecărei forme existențiale, deci fiecărui individ; datorită atributului infinit al lui Dumnezeu, nu se poate stabili un principiu normativ de derulare existențială, iar acest lucru ar fi dezirabil doar pentru a servi gesturilor de cunoaștere aprofundate, și nu pentru a stabili esența existenței la un nivel universal valabil. Astfel, nousismul mizează pe o flexibilitate ideologică pentru a putea cuprinde în mod integral informații referitoare la existență și la spiritualitate; adevărul general – în cazul în care ar exista unul într-un cadru infinit de posibilități – ar putea fi conceput exclusiv prin tinderea individului către o oarecare obiectivitate în abordarea sa ideologică, lucru care necesită, desigur, cunoaștere despre sine și despre lume. Această obiectivitate (în sensul larg al termenului[6]) contravine naturii subiective a percepției umane, care reprezintă maniera primordială a individului de raportare la existență; prin urmare, ea nu poate fi deprinsă decât prin gesturi repetate de conștientizare de cauză, aplicate frecvent prin intermediul rațiunii.

În ceea ce privește dispoziția primordială a modalității de raportare ideologică la existență specifică omului, individul care nu dispune de o înclinație intenționată, conștientă, asupra aspectelor metafizice spirituale ale existenței, va prezenta o dificultate în contextualizarea veridică propriei sale existențe. Această dificultate apare datorită umătorului considerent : individul, într-o stare nealterată ideologic de către orice reprezentare referitoare la spiritual, nu va căuta în propria sa desfășurare existențială decât ceea ce îi este comod și eficient.[7] În mare parte, datorăm o astfel de atitudine ideologică dispozițiilor biologice – observăm în natură faptul că orice formă de viață va căuta a-și rezerva pe cât posibil resursele și a se desfășura cât mai eficient posibil pentru a-și asigura supraviețuirea. În măsura în care individul este concentrat exclusiv pe maniera fizică de desfășurare a propriei sale existențe, direcționându-și filosofia proprie către însușirea unor caracteristici fundamentate exclusiv pe supraviețuire și pe dorința de acumulare de resurse materiale, acest tip de gândire îi este absolut suficientă; odată ce problema esenței existențiale depășește doar ceea ce este senzorial și/sau fundamentat pe extinderea fizicului, apare și necesitatea de concepere a ceea ce este dezirabil[8] individului ca structură spirituală (nu doar materială), într-un mod distinct de ceea ce aduce doar senzația de plăcere, comfortul fizic și satisfacția poftelor specifice senzorialului. Eficiența, comoditatea, vor semnala decât ceea ce este esențial dezvoltării materiale, din cauza modului în care sunt interpretate de către raportarea senzorială, umană, a individului; cu toate acestea, derulările de natură spirituală depășesc semnificativ un sistem de raportare afectiv binar[9] de acest fel. Extinderea perspectivei proprii trebuie exercitată în absența oricărui lucru ce induce limite din cauza unei reprezentări eronate a ceea ce este dezirabil, echivalând (într-un mod nefavorabil cunoașterii spirituale) termenul din urmă cu ceea ce aduce cea mai mare cantitate de plăcere, și cea mai mică cantitate de suferință. Astfel, interacțiunea cu planul spiritual prin intermediul gândirii conștiente, cât se poate de obiectivă, fundamentează cumulul informațional necesar cunoașterii referitoare la existență, iar individul își formează implicit un punct de referință referitor la ceea ce este indispensabil pentru sine însuși, independent de ceea ce primează drept înclinația instinctuală către comoditate, eficiență, și, desigur, plăcere.