INDIVIDUALITATEA CA FUNDAȚIE ONTOLOGICĂ ȘI PLURALISMUL ÎN CONCEPȚIE SPIRITUALĂ
În ceea ce privește valoarea calitativă a pluralismului spiritual, existența a mai multor realități potențiale, veridice, permite o analiză mult mai largă a existenței ca întreg, și permite, în consecință, individului să dezvolte empatia – un atribut indispensabil cunoașterii existențiale – și conexiunea cu alți indivizi prin intermediul cunoștinței de cauză specifice numeroaselor desfășurări existențiale. Mai mult decât atât, o înțelegere a individualității atât proprii, cât și ca și concept separat de sinele propriu și existent în variate alte forme de sine stătătoare va reduce semnificativ stările existențiale negative din punct de vedere calitativ, cât și dispozițiile indezirabile de care individul poate dispune în lipsa conștienței de cauză referitoare la sine sau la lume. Unul dintre motivele principale care determină un oarecare individ să expună o atitudine ostilă, negativă din punct de vedere afectiv, înclinată către suferință, furie, sau orice altă dispoziție „vicioasă”[7] este acela că acesta nu dispune de o înțelegere faptică asupra evenimentelor intrinseci și extrinseci cu care se confruntă în raport cu a sa existență.[8] O lipsă de înțelegere a unui fapt sau lucru are două cauze primordiale : absența informațiilor necesare procesului de cunoaștere (care la rândul său este determinată de variate alte limitări pe care individul le impune procesului de acumulare informațională) și/sau o lipsă de dispoziție de aplicare a procesului de conștientizare prin intermediul rațiunii. Ambele determinante sunt cauzate, la rândul lor, de variate contexte specifice ce diferă în funcție de situația particulară; ceea ce rămâne valabil, însă, este faptul că pentru a putea reduce cât mai mult obscuritatea noțională a individului, acesta necesită a deține cel puțin un interes de extindere al cunoștințelor, cât și o constatare generală asupra faptului că atât existența sa, cât și existența altor forme de conștiință, este absolut unică și ireductibilă.
Datorăm unicității experienței faptul că, în esență, actul cunoașterii este infinit (în urma consensului că, datorită infinitudinii divinității, afirmăm forme infinite existențiale), prin urmare în perpetuă dezvoltare și nelimitat. Pentru a putea particulariza noțional cantitatea cea mai mare de cunoaștere, omul necesită a înțelege, în mod esențial care, anume, este fundamentul conceptual în cadrul raportările sale ideologice la existență; problema individualității depășește, prin urmare, o simplă descriere a condiției exclusiv umane, și devine în schimb o necesitate noțională atunci când individul se intersectează ideologic cu spațiul spiritual, abstract. Prin înțelegerea individualității, pluralismul spiritual este facilitat, iar cunoașterea atât a conceptelor determinante respective zonei ideologice, cât și a felului în care lumea, universul, se desfășoară în cadrul material, faptic, este mijlocit în dificultatea sa.
[1] Vz. Fundamentele existenței din perspectivă spirituală, 1.1.
[2] În sensul de stadiul ultim de expresie existențială de care omul dispune;
[3] În senseul de absolut, original în stadiul său particular.
[4] Declanșatorul spiritual poate fi atât material (sesizabil de către individ și ulterior sintetizat rațional), cât și imaterial (remarcat de către individ fie în mod conștient prin gânduri deliberate referitoare la diverse subiecte – lucru care formează fundamente conceptuale obligatoriu conștiente referitoare la respectivele subiecte – fie într-un mod obscur, prin integrarea non-conștientă a variate concepte ce induc, ulterior, formarea unor sisteme ideologice mai mult sau mai puțin veridice).
[5] Aproape totalmente valabile și veridice, sau cu o marjă de eroare cât mai redusă posibil.
[6] Excepțiile le presupun situațiile paradoxale (precum în cazul paradoxului infinității – dacă Dumnezeu este infinit, atunci trebuie să conțină și posibilitate finitudinii sale în propria desfășurare); însă abordarea acestora necesită o lucrare separată și nu reprezintă punctul principal de interes la momentul actual.
[7] În sensul de dăunătoare sieși sau altor indivizi din punct de vedere calitativ, emoțional, etic.
[8] Există, desigur, numeroase situații în care acest lucru nu este aplicabil, precum situațiile în care un individ poate deține dispoziții considerate vicioase în mod intrinsec spiritual ființei sale, deci metafizic definitoriu ansamblului său spiritual. Aceste cazuri nu sunt specifice unei lipse de înțelegere contextuală a existenței, ci sunt mai degrabă atribute ale respectivului individ; o analiză specifică acestui subiect va fi realizată în lucrările următoare.
INDIVIDUALITATEA CA FUNDAȚIE ONTOLOGICĂ ȘI PLURALISMUL ÎN CONCEPȚIE SPIRITUALĂ
Paula Francesca Drăgan
