INDIVIDUALITATEA CA FUNDAȚIE ONTOLOGICĂ ȘI PLURALISMUL ÎN CONCEPȚIE SPIRITUALĂ
Conceptul de individualitate și felul în care acesta influențează existența individului în ceea ce privește derularea sa faptică reprezintă un centru de interes pentru orice om preocupat de înțelegerea integrală a spațiului spiritual, abstract. Pentru a interpreta cât se poate de veridic rolul pe care noțiunea de individualitate îl are în stabilirea manierei de raportare ideologică a omului la propria sa existență, este necesară o analiză detaliată asupra acestui concept, asupra felului în care acest concept poate fi înțeles în cadrul spațiului spiritual, asupra rolului pe care acesta îl deține în ceea ce privește aspectul calitativ al existenței, și, desigur, asupra felului în care acesta influențează întregul sistem ideologic al individului. Ulterior, va fi posibilă analiza pluralismului în fundamentul ideologic spiritual propriu, astfel încât comprehensibilitatea acestuia referitoare la întreaga existență – atât prin expresii materiale, cât și imateriale – să atingă maxima posibilă specifică fiecăruia.
În primul rând, pentru a putea introduce cele menționate anterior în propria metodă ideologică, este necesar să explicăm de ce, mai exact, înțelegerea noțiunii de individualitate este atât de importantă atunci când omul începe a cunoaște despre planul spiritual. Să reamintim și să extindem suplimentar și explicativ următoarea afirmație : Ființa, pe care o putem echivala cu individualitatea, reprezintă faza incipientă de separare a divinității față de sine însăși în vederea propagării experiențiale[1]; prin urmare, individualitatea este primul și principalul atribut care determină apariția unui ansamblu existențial ce necesită a dispune de o conștiință în mod obligatoriu proprie, adică separată în percepție de către totalitatea reprezentată de către divinitate. Aceasta devine fundamentul ideologic, metafizic, al expresiilor existențiale ce se sesizează pe sine într-un mod virtual distinct de către divin. În cadrul acestui determinant ideologic, menționăm faptul că individualitatea, anume atributul unui lucru sau a unei forme de conștiință de a fi particular/ă, unic/ă și a se sesiza pe sine însuși/însăși în existență și în expresie prin intermediul celor menționate, oferă obiectului său maniera de raportare ideologică subiectivă : o formă de conștiință gândește subiectiv (prin sesizarea conceptului despre sine în cadrul fiecărui proces rațional efectuat) exclusiv și concomitent cu faptul că aceasta este individuală, prin urmare, este dependentă existențial de către propriul sine. Fără acest sine, fără capacitatea de identificare a particularului în conștiență (indiferent de intensitatea cu care acest lucru este facilitat), omul nu poate concepe despre existență. Chiar și când individul abordează subiecte sau probleme ce necesită o oarecare obiectivitate pentru a putea fi înțelese veridic (precum în cazul gândirii despre principii, sau despre concepte universale), acest fapt este posibil deoarece sinele trebuie să interacționeze în vreun fel sau altul, în cadrul gândirii, cu obiectul asupra căruia rațiunea se apleacă – fie prin aportul său perceptual (care, desigur, influențează veridicitatea a ceea ce necesită a fi înțeles din cauza aplicării particularității la o derulare generală), fie prin debarasarea (paradoxală) pe care acesta trebuie să o sufere temporar atunci când conștiența este aplicată în vederea unui proces rațional cât se poate de obiectiv. Știm, deja, că interacțiunea omului cu factorul spiritual abstract, non-material, este facilitată prin gestul de gândire; acest lucru este absolut – orice desfășurare metafizică spirituală este remarcată de către individ doar prin rațiune, mai exact, prin gândirea conștientă. Mai mult decât atât, cunoaștem despre factorul spiritual că este în mod obligatoriu determinantul derulărilor faptice pe care le identificăm în fizic; ceea ce recunoaștem ca fiind veridic în desfășurare fizică, trebuie să dispună, conform principiilor logice, de o desfășurare non-fizică la fel de veridică. Aplicând cele menționate în cadrul ansamblului spiritual al omului, putem cunoaște despre metafizica acestuia faptul că, datorită gândirii umane despre care cunoaștem că este definită prin subiectivitatea sa, individul trebuie să dispună de o formă abstractă, spirituală, existențială, care este în mod obligatoriu și asemănător definită prin sine (prin subiect), prin urmare individuală. Această formă existențială absolută[2] este ființa.
[1] Vz. Fundamentele existenței din perspectivă spirituală, 1.1.
[2] În sensul de stadiul ultim de expresie existențială de care omul dispune;
[3] În senseul de absolut, original în stadiul său particular.
[4] Declanșatorul spiritual poate fi atât material (sesizabil de către individ și ulterior sintetizat rațional), cât și imaterial (remarcat de către individ fie în mod conștient prin gânduri deliberate referitoare la diverse subiecte – lucru care formează fundamente conceptuale obligatoriu conștiente referitoare la respectivele subiecte – fie într-un mod obscur, prin integrarea non-conștientă a variate concepte ce induc, ulterior, formarea unor sisteme ideologice mai mult sau mai puțin veridice).
[5] Aproape totalmente valabile și veridice, sau cu o marjă de eroare cât mai redusă posibil.
[6] Excepțiile le presupun situațiile paradoxale (precum în cazul paradoxului infinității – dacă Dumnezeu este infinit, atunci trebuie să conțină și posibilitate finitudinii sale în propria desfășurare); însă abordarea acestora necesită o lucrare separată și nu reprezintă punctul principal de interes la momentul actual.
[7] În sensul de dăunătoare sieși sau altor indivizi din punct de vedere calitativ, emoțional, etic.
[8] Există, desigur, numeroase situații în care acest lucru nu este aplicabil, precum situațiile în care un individ poate deține dispoziții considerate vicioase în mod intrinsec spiritual ființei sale, deci metafizic definitoriu ansamblului său spiritual. Aceste cazuri nu sunt specifice unei lipse de înțelegere contextuală a existenței, ci sunt mai degrabă atribute ale respectivului individ; o analiză specifică acestui subiect va fi realizată în lucrările următoare.
INDIVIDUALITATEA CA FUNDAȚIE ONTOLOGICĂ ȘI PLURALISMUL ÎN CONCEPȚIE SPIRITUALĂ
Paula Francesca Drăgan
