Nousismul
NOUSISMUL
Plecând de la termenul grecesc „νοῦς”/„νόος” (minte, intelect, capacitate cognitivă de înțelegere), nousismul prezintă un curent ideologic care își bazează fundamentele pe înțelegerea cât se poate de integrală a conceptelor metafizice și spirituale, prin intermediul rațiunii, și, mai concret, prin gândirea logică, de tip cauză—efect. Necesitatea formării unei astfel de abordări ideologice a plecat de la intersectarea noțională a individului cu tot ceea ce este inclus într-o derulare existențială metafizică[1], lucru care aduce cu sine o impunere de a trata spiritualul, spiritualitatea, cu un interes deosebit : indiferent de înclinațiile ideologice particulare ale unui individ, indiferent de accederea în care acesta/aceasta dorește a-și direcționa existența și atenția, ceea ce presupune metafizicul (în sensul contextual referitor la orice fapt, principiu determinant sau lucru care se desfășoară într-o lume abstractă, parțial debarasată celei fizice), prezintă o zonă de desfășurare a vieții care impune o gândire intenționată, pentru ca individul să o poată parcurge într-o manieră eficientă.
Introducerea rațiunii și a gestului de a gândi în mod conștient, adică cât se poate de deliberat și contextual, în maniera de raportare a individului la tot ceea ce presupune spiritualul, este rezultatul unor combateri ideologice ce s-au extins pe toată desfășurarea istorică a umanității. Din punct de vedere istoric, umanitatea a tins către o înțelegere a problemelor de natură metafizică – în mod special, a fundamentelor existențiale ale faptului de a fi – bazată pe variate atitudini religioase : de la explicații cosmogonice de natură teistă, la atribuirea principiilor coordonatoare ale desfășurărilor umane către diverse teorii religioase. Ulterior, umanitatea a renunțat la explicațiile mistificate oferite de către firele narative de natură religioasă în favoarea unei extreme ideologice aflată în directă opoziție : naturalismul (metafizic). Deși o astfel de schimbare ideologică a permis avansarea științifică și a ajutat la o separare necesară a cunoașterii generale de cunoașterea religioasă, din cauza amprentelor lăsate de către religie asupra demersurilor care au abordat aspectele mai abstracte ale existenței, spiritualitatea a rămas, pentru mulți, un principiu oarecum fantezist. Pe de o parte, religia a acaparat zona de interes de care acest termen ar fi putut dispune; pe de altă parte, termenul a devenit un echivalent al ocultismului, al teurgiei și al oricărei alte înclinații către artele obscure, impropriu denumite magice – niciuna dintre aceste interpretări nu considerăm că servește potențialității informaționale de care acest domeniu ar putea dispune, odată ce este aplicată rațiunea în înțelegerea și contextualizarea sa cât se poate de integrală.
[1] În sensul de independent față de planul exclusiv material.
[2] Asemeni lumii ideilor din teoria lui Platon referitoare la cunoaștere și existență; distincția însă rezidă în faptul că spiritualul cuprinde atât ideile determinante, principiile către care forma aderă, cât și concretizarea lor materială sau abstractă ulterioară, fie sub forma unor alte idei, fie sub forma unor fapte sau lucruri sesizabile.
[3] Plecând de la premisa că în spațiul spiritual, particularul (ceea ce este propriu și individual unei entități/desfășurări) și generalul (ceea ce este exterior individualității unei entități/desfășurări) tind să nu dispună de o delimitare deosebit de evidentă (explicații suplimentare în Fundamentele existenței din perspectivă spirituală, capitolul 2), individul dispune, cu toate acestea, de o particularizare a variatelor principii cu care interacționează sub o formă sau alta – ceea ce este general sau extras din mediul non-individual trebuie internalizat în derularea existențială proprie, ca percepții sau gânduri conștiente, pentru ca respectivul lucru să se sesizeze în desfășurarea individuală materială.
[4] Mai ales în religia creștină, Dumnezeu este conceput drept mai întâi bun și just, în aceeași măsură în care este atotputernic. (Psalmii 100:5 – „Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci şi credincioşia Lui, din neam în neam.”) Argumentabil, majoritatea atitudinilor religioase teiste vor dispune de o formă existențială absolută, divină, ce manifestă un concept cel puțin dezirabil moral; iar, în ceea ce privește manifestările indezirabile din punct de vedere moral, acestea ar fi rezervate unei forme existențiale divine de regulă antagonistă celei „pozitive” (moral).
[5] Datorită faptului că omul poate concepe despre lume exclusiv într-o manieră edificată pe concepția despre sine, despre faptul de a fi în mod individual și personal, atenția noastră se va direcționa inevitabil pe zona particulară, individuală a existenței.
[6] Argumentabil, obiectivitatea în sensul pur și veridic al termenului nu este posibilă în totalitate. (Mai multe informații în Fundamentele existenței din perspectivă spirituală, 2.11).
[7] Întâlnim o parte din această ideologie drept fundament noțional al hedonismului filosofic : echivalarea plăcerii cu scopul intrinsec existenței, sau, în variate interpretări, evitarea disconfortului cu orice preț. Ceea ce este comod trebuie să prezinte, majoritar, o stare cel puțin plăcută pentru a fi considerat dezirabil, sub o formă sau alta. Ceea ce este eficient trebuie să conducă către rezultatul dorit (prin urmare, care aduce cu sine o cantitate de plăcere) într-un mod cât mai direct, în maniera cea mai puțin costisitoare de resurse proprii individului. Ambele caracteristici sunt fundamentate, prin urmare, pe sesizarea plăcerii, atât direct (în cazul comodității), cât și indirect (în cazul eficienței).
[8] Sensul termenului este apropiat, mai degrabă, de către ceea ce este de dorit pentru ansamblul existențial pe care îl prezintă omul drept ființă atât fizică, cât și metafizică spirituală; astfel, actul de a dori se potrivește unei conotații providențiale referitoare la ceea ce este potrivit individualității în totalitate, și nu este în mod necesar un echivalent pentru ceea ce aduce cea mai mare cantitate de plăcere. (Mai multe despre rolul plăcerii în stabilirea unor concepte dezirabile spiritual în Fundamentele existenței din perspectivă spirituală)
[9] Întemeiat pe cantitatea de plăcere versus cantitatea de suferință.
Nousismul
Paula Francesca Drăgan